Transmec

Campioana la ciclism în drumul spre succes

Vedeta ciclismului susținută de Transmec, Annie Fearne, își dorește să obține mai multe succese după ce a câștigat British Schools Championship.

Ciclista de 11 ani a învins o concurență redutabilă pentru a-și adjudeca titlul în cadrul circuitului național dedicat practicanților sub 11 ani la Hammerstones Cycle Track, din apropiere de West Yorkshire. 

„A fost o cursă fantastică, iar ea s-a descurcat incredibil de bine,” a explicat mama acesteia, Sarah.

„Obținerea titlului de campion național și regional a fost obiectivul principal al lui Annie pentru acest sezon. A câștigat anterior la categoria sub 7 ani, dar din păcate, a ratat, categoria sub 9 ani din cauza Covid.”

Succesele au continuat, Annie obținând locul șase în faimosul Isle of Man Tour, unde aceasta a devansat multe fete mai în vârstă la categoria sub 12 ani.

S-a poziționat cu doar trei secunde în urma câștigătoarei cursei de 1,6 km, a luat locul șapte în cadrul unei curse foarte dificile pe teren accidentat și deal, și apoi a urmat locul trei într-o cursă pe șosea de 10 km.

După Isle of Man, Annie și-a orientat atenția către ligile locale și a obținut prima victorie în White Rose Youth League. 

Annie este membră a Kirklees Cycling Academy și așteaptă cu nerăbdare faimosul Scarborough Cycling Festival din Yorkshire, precum și obținerea de succese viitoare pe velodrom.

Annie, care speră să concureze la Olimpiadă, locuiește la doar câteva minute distanță de filiala Transmec din Bradford, iar sponsorizările o ajută să cumpere echipamentul de care are nevoie.

Una promessa del ciclismo sulla strada del successo